vineri, 29 iunie 2012

Tarta de caise si musli


O tarta de sezon, asa ca ar fi bine sa va grabiti cat mai sunt caise.
Mi s-a parut interesant faptul ca au fost folosite seminte de varii feluri si fulgi de ovaz, ingrediente care in final conduc la o textura usor crocanta. Chiar este o tarta interesanta, o recomand daca aveti chef de experimente (si nu numai). :)

Ingrediente (pentru o forma de 22 cm):
pentru aluat:
- 120g faina
- 25g zahar pudra
- un praf de sare
- coaja rasa de la o portocala
- 60g unt rece taiat cubulete
- 1 galbenus
- 1 lingura suc de portocale

pentru umplutura:
- 500g caise coapte
- 4 linguri suc de portocale
- 1/4 lingurita scortisoara
- 1/4 lingurita coriandru boabe
- 3-4 linguri miere
- 50g fulgi de ovaz
- 2 linguri stafide
- 2 linguri alune crude tocate
- 1 lingura seminte de floarea soarelui
- 1 lingura seminte de susan

Ca o paranteza, forma mea a avut 24 de cm si nu 22. Blatul si musli au fost suficiente, dar stratul de umplutura de caise (cea care se face in tigaie) a iesit parca un pic cam subtire. Asa ca daca aveti aceasi problema puteti scala un pic cantitatile cu 10-20% (respectiv caisele, sucul de portocale si mierea).

Cernem faina intr-un bol. Adaugam zaharul, sarea si coaja de portocale.

 
Adaugam apoi si untul si amestecam pana obtinem un fel de firmituri. Reteta spune sa amestecam cu mainile, cu mainile am amestecat si eu. :)
Dupa ce am obtinut firmiturile cu pricina adaugam galbenusul si sucul de portocale si amestecam (tot cu mainile, deh) pana obtinem un aluat omogen. Pare greu dar nu e, sa stiti. :)
Invelim aluatul in folie alimentara si il dam la frigider pentru 30 minute.

Cat timp sta aluatul la frigider ne putem ocupa de umplutura.
In prima faza spalam caisele, le scoatem samburii si le taiem in sferturi. Punem scortisoara si coriandrul macinat intr-o tigaie impreuna cu 3 linguri de suc de portocale.


Acoperim cu un capac si lasam sa fiarba la foc mic cam 20-25 minute pana ce compozitia se ingroasa. Lasam sa se raceasca si apoi adaugam 1-2 linguri de miere.

Punem in alt vas stafidele,alunele, semintele de floarea soarelui si susan si adaugam 1-2 linguri de miere si una de suc de portocale. Amestecam bine.


Observatie: cantitatea de miere este destul de relativa, in cazul meu am avut de a face cu o portocala cam acra si a trebuit sa pun un pic mai mult. :)
Cel mai bine ar fi sa gustati atat caisele cat si musli-ul si sa potriviti dupa gust.

Dupa ce am terminat cu cele doua sub-componente ale umpluturii continuam cu aluatul.
Tapetam fundul formei cu hartie de copt si apoi intindem aluatul si il punem in forma astfel incat sa ajunga si pe marginea formei cam 1-2 cm.

Intepam aluatul cu o furculita de cateva ori si apoi il acoperim cu alta hartie de copt dupa care il presaram cu ceva boabe (fasole, naut, linte, etc). Scopul lor este sa pastreze aluatul plat, sper ca v-ati prins. :)
Punem la cuptorul incins la 190 grade (sau 170 cu ventilator) si lasam 10 minute. Dupa 10 minute scoatem boabele si hartia de copt de deasupra si mai lasam alte 5 minute. In final ar trebui sa obtineti cam asa ceva.


Reducem temperatura cuptorului cu 10 grade si adaugam caisele peste aluat. Peste caise distribuim uniform amestecul de musli.

Dam la cuptor 15 minte (pana se rumeneste un pic musli de deasupra) si gata. :)


Pofta buna!

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu